Mi-e dor de Buna, în brațe să mă culce,
Să mă trezesc în rai stropit cu rouă
Când ascultam povețe, glasul dulce
Și împărțeam iubirea pe din două.

Mi-e dor să mă aștepte Buna-n poartă,
Să-mi ia ghiozdanul îndesat cu teme,
Îmi descuia zăvorul la socoată,
Căci împărțirea zăvorâtă geme.

Mi-e dor de Buna suflându-mi pe rană
Cu vorbe calde, panaceu minune,
De mângâierea ce dureri alină
Și lacrimile curse-n rugăciune.

Mi-e dor de Buna cu ochii de ciută,
În gene cu-asfințitul ca de pară,
Biruitoare-n ultima redută,
Sfârșind ca jertfă, nu părea s-o doară.

A fost cândva o Buna ca-n poveste
Dar a plecat, avea în piept arvuna,
Și-a luat zborul de pe-înalte creste
Spre Țara ei. Mi-e dor, mi-e dor de Buna!

Mi-aduc aminte că mi-a spus odată
Că unde merge ea nu-i tânguire,
Să nu o plâng, căci mă așteaptă-n poartă,
Dar să mă-îmbrac în alb, în in subțire!